Merisor
Misteriosul varf Toaca in toata maretia sa.
Duraul vazut de sus, de pe platoul dintre Toaca si Cabana Dochia.
Dupa o pauza binevenita ne-am continuat drumul catre Cascada Duruitoarea. Pentru aceasta coborire, ce parea la un moment dat ca nu se mai termina, trebuie sa ai genunchi care sa tina cu tine si sa fii foarte atent pe unde calci. 
Iata si cascada Duruitoarea: 25m cadere de apa in doua trepte. Cascada Duruitoarea este formata pe Paraul Rupturii care izvoraste din golul alpin si se varsa in Valea Schitului si apoi in Lacul Bicaz. 
Dupa o binemeritata pauza am plecat prin poiana Viezuri catre Durau.
In foto de mai jos Stinca Panaghiei si varful Toaca, vedere din Durau.
La sfarsitul excursiei am trecut si pe la Manastirea Durau si pentru ai multumi lui Dumnezeu ca ne-a pazit pasii si ne-a ferit de accidente si de vreme rea. Biserica este picatata de Nicolaie Tonitza intr-o tehnica picturala speciala-pictura cu ceara.
Imagini de la intrarea in biserica manastirii si altarul bisericii.
Actuala biserică de la Durău s-a ridicat în locul unui vechi schit de maici, existent aici încă de la începutul veacului al XVII-lea. După aproape două secole maicile s-au risipit şi în locul lor au sosit călugări de la Schitul Hangu. Un Pomelnic de la Durău menţionează la 1822 că schitul de la poalele Ceahlaului se afla sub ascultarea "mănăstirii cea de piatră din vale". De altfel, când în 1830 egumenia Schitului Hangu este arendată protosinghelului Gavril pe timp de 10 ani, una dintre clauzele contractuale prevedea şi construirea unei noi biserici la Durău. Decăderea Schitului Hangu a dus la lichidarea raporturilor de subordonare pe care era nevoită să le întreţină aşezarea monahală de la Durău.
În 1830, pe cheltuiala unor negustori înstăriţi din târgul Piatra, a început construcţia bisericii actuale, care se încheie în 1835, după cum ne informează inscripţia din pridvor:
"Biserica Buna Vestire a Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu, zidită în zilele preaînălţatului Domn Mihail Grigore Sturdza Voievod, cu bagoslovirea Preasfinţitului Mitropolit Veniamin, cu ajutorul domnilor ce i-au năstăvit Duhul Sfânt, prin osârdia cuvioşiei sale părintelui Ghervasie şi a neguţătorilor dumnealor fraţi Gheorghe şi Ioan Prosie şi Vasile Iliovici - 1835".
În cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi la începutul veacului următor s-au construit în jurul bisericii mai multe case călugăreşti, marea majoritate a acestora fiind demolate, după 1970, cu prilejul construirii Staţiunii climaterice Durău. Ca şi Palatul Cnejilor, Durăul a constituit un preferat loc de întâlnire şi de popas pentru numeroase personalităţi ale vieţii politice, literare şi cultural-artistice. Mitropolitul Veniamin Costache, a cărui reşedinţă se mai păstrează şi astăzi, Emil Gârleanu, N. Gane, Alexandru Vlahuţă zăboveau îndelung pe prispele caselor mănăstireşti sau pe potecile Ceahlăului. Barbu Delavrancea, Caragiale, Aurel Băeşu, Mihail Sadoveanu erau oaspeţi obişnuiţi ai Durăului, iar Gheorghe Panu - cunoscut om politic, jurist şi gazetar - şi-a petrecut aici timp de 20 de ani toate vacanţele, uzând de toată influenţa sa pentru înfrumuseţarea şi dezvoltarea mănăstirii.
În 1830, pe cheltuiala unor negustori înstăriţi din târgul Piatra, a început construcţia bisericii actuale, care se încheie în 1835, după cum ne informează inscripţia din pridvor:
"Biserica Buna Vestire a Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu, zidită în zilele preaînălţatului Domn Mihail Grigore Sturdza Voievod, cu bagoslovirea Preasfinţitului Mitropolit Veniamin, cu ajutorul domnilor ce i-au năstăvit Duhul Sfânt, prin osârdia cuvioşiei sale părintelui Ghervasie şi a neguţătorilor dumnealor fraţi Gheorghe şi Ioan Prosie şi Vasile Iliovici - 1835".
În cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi la începutul veacului următor s-au construit în jurul bisericii mai multe case călugăreşti, marea majoritate a acestora fiind demolate, după 1970, cu prilejul construirii Staţiunii climaterice Durău. Ca şi Palatul Cnejilor, Durăul a constituit un preferat loc de întâlnire şi de popas pentru numeroase personalităţi ale vieţii politice, literare şi cultural-artistice. Mitropolitul Veniamin Costache, a cărui reşedinţă se mai păstrează şi astăzi, Emil Gârleanu, N. Gane, Alexandru Vlahuţă zăboveau îndelung pe prispele caselor mănăstireşti sau pe potecile Ceahlăului. Barbu Delavrancea, Caragiale, Aurel Băeşu, Mihail Sadoveanu erau oaspeţi obişnuiţi ai Durăului, iar Gheorghe Panu - cunoscut om politic, jurist şi gazetar - şi-a petrecut aici timp de 20 de ani toate vacanţele, uzând de toată influenţa sa pentru înfrumuseţarea şi dezvoltarea mănăstirii.
În ultimii ani, Durăul a redevenit mănăstire de maici şi a fost amenajat ca Centru cultural-pastoral al Patriarhiei Române, ocupând un loc cu totul deosebit în reţeaua aşezămintelor monahale din ţara noastră (Centrul Cultural-Pastoral "Sf. Daniil Sihastru" a fost dat în folosinţă în anul 1995).
Valoarea deosebită a monumentului de la Durău rezultă însă din calităţile deosebite ale picturii pe care Nicolae Tonitza şi elevii săi au executat-o în anii 1935-1937, după cum ne informează şi inscripţia aflată deasupra uşii în pronaos:
"Sub Mitropolitul Nicodim, prin strădania dr. Paul Gotcu, s-a făcut pictura de către studenţii şi diplomaţii Academiei de arte frumoase din Iaşi sub călăuza dascălului lor, zugravul N. Tonitza - încheiat la 14 septembrie 1937".
Folosind tehnica encausticii şi încălcând cu bună ştiinţă vechile canoane iconografice, N. Tonitza a concentrat întreaga desfăşurare picturală în câteva scene mari, în care a introdus, cu un deosebit curaj, personaje şi elemente laice preluate din peisajul, din portul şi din tipologia umană locală. În locul portretelor tradiţionale, transfigurate de irealul transcedentalităţii, Tonitza pune oameni de la poalele Ceahlăului, plini de viaţă şi demnitate, conştienţi de atotputernicia lui Dumnezeu dar şi de trăinicia credinţei lor.
"Sub Mitropolitul Nicodim, prin strădania dr. Paul Gotcu, s-a făcut pictura de către studenţii şi diplomaţii Academiei de arte frumoase din Iaşi sub călăuza dascălului lor, zugravul N. Tonitza - încheiat la 14 septembrie 1937".
Folosind tehnica encausticii şi încălcând cu bună ştiinţă vechile canoane iconografice, N. Tonitza a concentrat întreaga desfăşurare picturală în câteva scene mari, în care a introdus, cu un deosebit curaj, personaje şi elemente laice preluate din peisajul, din portul şi din tipologia umană locală. În locul portretelor tradiţionale, transfigurate de irealul transcedentalităţii, Tonitza pune oameni de la poalele Ceahlăului, plini de viaţă şi demnitate, conştienţi de atotputernicia lui Dumnezeu dar şi de trăinicia credinţei lor.
* * *
La sfarsitul excursiei depanam impresii si savuram placinta dnei Levitchi.
Pe curind.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu