Moscheea a fost construită în anul 1575 de fiica sultanului Selim al II-lea(1566-1575), care era soţia lui Sokollu Mehmed Paşa, vizirul tatălui său. Geamia este înconjurată de un cimitir musulman, la fel de valoros prin vechimea sa, atât din punct de vedere cultural, cât şi spiritual, ce conţine morminte vechi de peste 300 de ani. La construcţia moscheii s-a folosit piatră luată din zidurile cetăţi Callatis. Fantâna rituală, aflată în curtea geamiei, a fost construită cu piatră provenită dintr-un vechi mormânt roman. După 1989 moscheea a fost reamenajată cu ajutorul Primăriei Municipiului Mangalia.
În perioada comunistă instituţia de cult fusese năpădită de buruieni, iar cimitirul nu mai era delimitat de niciun fel de gard. La câţiva ani după Revoluţie, mormintele turceşti, vechi de peste 300 de ani, precum şi moscheea propriu-zisă, au fost recondiţionate, iar curtea a fost împrejmuită cu un gard înalt. Comunitatea turco-tătară numără la Mangalia, în prezent, mai bine de 3.000 de credincioşi musulmani. Dintre aceştia, vârstnicii sunt cei care vin în fiecare zi la rugăciunile rituale. Rugăciunea islamică se practică zilnic, de cinci ori, iar chemarea imamului se face auzită în tot oraşul: Allahu Akbar! - Allah e mare!.
Femeile musulmane nu au voie să asiste la rugăciunile din geamie, decât la anumite sărbători (de exemplu la sărbătoarea naşterii Profetului Mahomed, sau ziua în care Coranul a început să fie revelat). Nici măcar în zilele de vineri, sărbătorite de musulmani, ele nu au voie să participe la slujbe. Când vin la moschee ele stau întotdeauna către intrare, în spatele bărbaţilor. În prezent geamia poate fi vizitată de turişti şi locuitorii oraşului, iar hogea Halil Ismet de la Esmahan Sultan le prezintă acestora istoria lăcaşului de cult. În anul 2008 au avut loc lucrări de refacere din temelii a moscheii. Acoperişul a fost decopertat spre a fi înlocuit cu unul nou. În interior s-a refăcut tencuiala iar minaretul, care era foarte înclinat, a fost adus la starea iniţială. S-a refăcut şi fântâna din curte, ce fusese astupată în 1959, iar apa va fi folosită din nou pentru ritualul spălării morţilor.
Un mormint musulman
In minaretul moscheii.
O vedere din interiorul moscheii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu