O zi de primavara la sfarsitul lui noiembrie

Excursie in subcarpatii Tazlaului

Data stelara: 22 noiembrie 2009 -zi de vot

Participanti: 21 turisti, nu electorali ci montani, si Karina.

Zona de...plimbare: Sat Viisoara-Dealul Bratesti-Valea Podului-Dealul Straja-Viisoara, cca 10km.
Pina la Viisoara drumul a fost usor si rapid, ca doar l-am facut cu masinile. Ne-am adunat cu totii in fata scolii din localitate devenita sectie de vot. Ziua se anunta superba, cer senin si soare stralucitor.

Satul era destul de adormit pentru o zi de vot. Este adevarat, era cam dimineata... ora 9.00. Doar cativa cetateni turmentati (deh, tulburelul este devina, sau divin?) umblau hai-hui prin sat probabil cautind, sa zicem, sectia de vot. De pe cite o poarta ne zimbeau, ba Basescu, ba Antonescu, ba Geoana.

Drumul l-am continuat pe linga biserica din sat de la care razbatea catre noi slujba de duminica.

La un moment dat intilnim doua animalute foarte dragalase: o magarita injugata la o caruta pe masura, si un pui de magar nostim foc si foarte blanos.
Inainte de a iesi din sat dam peste citiva "alegatori" mieunatori pregatiti de vot.
Un prim popas il facem linga o fantina cu cumpana, unde probam functionalitatea acesteia. Apa este cam salcie.

Ne continuam drumul in sir indian catre primul deal, Bratesti, cu o inaltime "ametitoare": 495m
Iata mai jos o imagine a orasului Tg. Ocna vazut pe pe dealul Bratesti.
Inainte de asaltul dealului facem o fotografie.
Urcam din "greu" pe dealul Bratesti. Unii din noi au inceput sa dea din haine jos.
Pina sa ne dam seama ca am inceput sa urcam s-a terminat dealul. Asta e!
Doua Diane, una Ana si alta Maria.

Cu mama, iar in dreapta satul Bratesti.

Culmea Berzunti se vede in departare.

Citeva flori tarzii care ne coloreaza ziua.

masa de prinz o luam la "umbra" unui stejar ale carui frunze s-au incapatinat sa cada raminind pe ramuri si fosnind o adevarata simfonie la fiecare adiere a vantului.

Linga o mica stina de capre prietenoase.
...si cateva bibilici...
Asa cum spuneam la inceput a fost o zi de primavara la sfirsit de noiembrie.

Ceata, soare, ceata- Excursie in Muntii Ciucului

De ziua armatei am defilat prin ceata si apoi ne-a ars soarele. Propunerea dlui profesor Puscarciuc a fost o excursie usoara, cca 14 km in 7 ore prin muntii Ciucului, mai exact: Valea Capelei (Lunca de Jos) - Culmea Mare - Mt. Popoiu - Mt. Capelei - Valea Capelei. Plecarea a fost ora 6.00, dupa ora noua. Sosirea in satul Valea Capelei in jur de 8.00. Participanti 16 persoane si ... catelusa Karina. De data aceasta a participat si o colega de clasa, Alexa, impreuna cu familia.

Drumetia a debutat in forta, cu un urcus greoi ce ne-a taiat rasuflarea. Ceata groasa mai ingreuna si ea efortul. Dar... pauzele dese...ne-au ajutat sa ducem la bun sfarsit aceasta incercare.
Ceata parca devenea din ce in ce mai deasa. Era chiar sinistra. Ici colo puteai zari contururile fantomatice ale brazilor sau capitelor de fan.



ceata, ceata parca nesfirsita.

Un popas la un fanar si o gustare incluzand un ceai cald ne mai intremeaza fortele.
Apoi din nou la drum si tot prin negura, care incet incet parca devine mai rara.
Iata mai jos o larice ingalbenita (singurul conifer ce isi pierde frunzele toamna). Si ...mama.
Pe nesimtite iesim din ceata si cind ne uitam in jur...suntem deasupra paturii de ceata. Privelistea ne uimeste.


Dupa ceva timp de admirat si continuat traseul ajungem intr-o poienita unde soarele straluceste din plin si...ne obliga sa ne dezbracam.


Continuam traseul printr-un soare nesperat, care ne ...bronzeaza fetele. Iar imaginea plapumii de ceata care acopera toate vaile vizibile ne face sa ne gandim fie la zapada fie la ...inghetata (tata-care ar fi vrut sa zboare si cu parapanta peste ceata).




Aici suntem la popasul pentru masa de prinz.
Un alt popas unde ne jucam cu frumoasa Karina.

La intoarcere, inevitabil trecem din nou prin ceata de dimineata pe care soarele nu a reusit sa o indeparteze deloc. Este adevarat ca nici vantul nu a batut in nici un fel.

Soarele printre crengile unui brad si ceata.
In apropierea satului iesim din ceata si dam peste o ceremonie religioasa ce se derula la biserica catolica din localitate. Aflam ca este vorba despre un jubileu, implinirea a 1000 de ani de existenta a comunitatii catolice din Valea Capelei. Impresionant. Toata lumea canta, in maghiara de nu intelegem nimic, decit uneori "Maria". Probabil era un imn inchinat Fecioarei Maria.
A fost o excursie extraordinara, nu prea lunga si cu privelisti de neuitat.

Excursie cu peripetii in sudul muntilor Nemira

Data: Duminica 11 octombrie 2009.
Participanti: 15 persoane si un catel: Carina
De aceasta data excursia a inceput din satul Lemnia, situat la 15 km de orasul Tg. Secuiesc. Traseul urma sa se desfasoare in sudul muntiilor Nemira pe urmatorul parcurs: Lemnia- Culmea Lemnia-Vf. Negru-Vf. lui Paul si din nou Lemnia. Circa 20km de mers pe jos si o diferenta de altitudine de circa 600m. In realitate, deoarece dnul profesor Puscarciuc n-a mai facut acest traseu, ne-am cam ratacit si am ajuns undeva prin satul Estelnic, iar in loc de 20 km am facut peste 30km in vreo 12,5 ore. Ne-a prins si intunericul prin padure dar noroc ca am avut lanterne, iar dnul profesor un simt al orientarii extraordinar. Din pacate nu am putut evita basicile de la picioare si oboseala crunta. Insa am vazut cerul instelat cum nu l-am mai observat niciodata. Tata mi-a aratat Calea Lactee, Carul Mare, Carul Mic si constelatia Orion. Intr-un final am ajuns in Onesti pe la ora 22.00, sleiti de puteri, dar oxigenati de aerul curat de munte si incantati de simfonia de culori a padurii de foioase in aceasta perioada.

La plecarea din satul Lemnia, cu totii eram voiosi si plini de energie. Habar nu aveam ce ne asteapta.








In foto de mai jos fructe de ienupar, foarte aromate si comestibile. Se coc odata la 2 ani si sunt utilizate in medicina la tratarea diferitelor afectiuni.
Ce vedeti in fotografia de mai sus sunt urme de urs. Noroc ca nu ne-am intilnit cu el.

Branduse...
O ciudatenie a naturii. Un brad avind tulpina ingemanata cu a unui fag.
Iubitorii ghebelor au avut momente de bucurie...

Din pacate ultima parte a excursiei lipseste din fotografii. Nimeni nu a mai avut chef de poze cind am constatat ca mai avem destul de mult de mers pina unde am lasat masinile in Lemnia, iar intunericul era aproape. Imaginea cerului instelat in intunericul din jurul nostru m-a lasat fara cuvinte. Am uitat si groaza care imi daduse tarcoale atunci cind umblam prin intuneric prin padure fara a avea habar de directie (cu exceptia dlui profesor Puscarciuc) si de oboseala si de basicile suparatoare din talpa.
Aceasta excursie a fost o experienta inedita pe care nu as repeta-o prea curand.