Tinovul Mohos

Astazi va prezint un alt loc vizitat duminica: Tinovul Mohos. Tinovul Mohos (adica "Lacul cu muschi") este situat la o altitudine de 1050 m in craterul mai vechi al Masivului Ciomatu Mare. Are o suprafata de patru ori mai mare ca al lacului Sf. Ana, 80 ha. Datorită existenţei aici a câtorva specii floristice rare turbaria este declarata monument al naturii. Tinovul Mohos adaposteste numeroase specii rare de tip relictar: trestia de camp, bumbacarita, rogozurile, roua cerului-singura planta insectivora din tara, etc. Exista aici peste 20 de specii si varietati de Sphagnum (muschi de turba). Turba are o grosime de 10 metri si un volum de cca. 3 milioane metri cubi. Tinovul este acoperit in mare parte de pinul silvestru, pe langa acesta fiind intalnite si alte specii ca mesteacanul pitic sau mesteacanul pufos.
De fapt, Tinovul Mohos este o mlastina formata acum 3000 de ani in craterul unui vulcan stins. Peste apa lacului aparut in vechiul crater s-a depus in decursul timpului cenusa rezultata din eruptia vulcanului in care ulterior se va forma lacul Sf Ana. Pe cenusa au crescut diferite specii de muchi, care incet incet au acoperit lacul lasind ici colo ochiuri de apa. In mlastina considerata o raritate a naturii se afla 17 lacuri a caror apa are o culoare aproape neagra. Ele sunt adevarate capcane pentru oamenii care indraznesc sa intre in Tinov neinsotiti si prin locuri neamenajate, adancimea acestora depasind, pe alocuri, 70 de metri. Vizitarea tinovului se face doar insotiti de un ghid. Practic, se merge pe un podet din lemn pina la un ochi de apa unde se pot vedea raritatile floristice ale mlastinei. In marginea tinovului ghidul ne da voie sa stam pe turba care are aici grosimi de pina la 15 m. Daca sari un pic pe aceasta simti cum se misca sub tine de parca ai fi pe o pluta.

In marginea tinovului cresc pini mult mai inalti, iar in interior sunt pini si mesteceni pitici si datorita faptului ca turba este mult mai subtire.

In aceste doua fotografii vedeti pinii pitici din jurul singurului lac ce se viziteaza.

In imaginea de mai jos vedeti muschiul de turba gratie caruia s-a format intreaga mlastina.

In aceasta rezervatie, care atrage ca un magnet turistii si specialistii, se pot observa mai multe raritati botanice care au supravietuit din perioada glaciara. Iata mai jos rozmarinul.

si aici o floare de rozmarin.
Aici este o alta vedeta a mlastinii: Bumbacarita

Merisorul sau afinul roz, care la sfarsitul lui iunie deja are fructe.

Vedeta mlastinii este roua cerului-singura planta carnivora (de fapt, insectivora) din tara. Desi ne asteptam sa vedem o planta mare si fioroasa rontaind de zor diverse insecte, ba chiar si mici animalute, atunci cind ne-a fost aratata de ghid am fost un pic dezamagiti. O micuta planta ( 3-5cm) pe care abia o observi. Roua cerului sau "drosera rotundifolia", cum o numesc botanistii, se hraneste cu insecte chiar si de 10-15 ori mai mari decat ea, pe care le ademeneste cu tentaculele acoperite cu picaturi de seva otravitoare care stralucesc puternic in razele soarelui. Din momentul in care sunt prinse in capcana, insectele sunt descompuse de o substanta foarte puternica. Am incercat si noi, cu teama recunosc, ferocitatea plantei. Am pus degetul pe o frunza-capcana. Fie nu am un gust bun, fie plantuta carnivora (hi,hi) pe care am pus degetul era prea sfioasa, pentru ca aceasta nu a schitat nici un gest. Pina la urma ne-am rezumat la a o fotografia.

In aceasta perioada roua cerului era inflorita.

In mlastina mai traieste o "vedeta" cu care nu este indicat sa te intilnesti: Vipera albastra. Este o raritate faunistica. Noi am vazut-o doar in fotografiile aratate de custodele rezervatiei dl.Kerezsy Lazslo. Singurul animalut cu care ne-am intilnit a fost o sopirlita obisnuita care statea la soare pe podetul de lemn pe care eram si noi.

Miine va voi prezenta imagini de la Pestera Puturosu din Balvanyos.

Drumetie Lacul Sf. Ana-Tinovul Mohos-Balvanyos-Pestera Puturosu

Saptamina trecuta dl profesor Radu Puscarciuc ne-a invitat intr-o noua excursie in zona Lacului Sf. Ana-Balvanyos. Lacul Sfânta Ana se afla in Carpaţii Orientali, la hotarul dintre judeţele Harghita şi Covasna. Este singurul lac de origine vulcanică din Europa. Apa nu are viaţă, dar se află într-un loc unic, la poale de munte, îmbrăţişată de păduri de conifere. Natura, poveştile acestui ţinut, dar şi efectele terapeutice ale aerului puternic ionizat sau izvoarele minerale sunt destul motive pentru a ajunge în zonă, măcar pentru un weekend. Bineinteles ca nu am putut rezista tentatiei, asa ca duminica, 28 iunie am pornit la drum.

Plecarea: ora 7.00 din Onesti si am ajuns in parcarea de linga lac la ora 9.00.

Participanti la excursie: 13 adulti si 3 copii.

Abia ajunsi ne dezmortim, ne luam in spate rucsacii si ne pregatim sa purcedem catre lac.

In fotografia de mai jos sunt cei mai tineri participanti la excursie, nepoatele familiei Puscarciuc: Sara-4 ani si Carmen, absolventa a 2 clase primare

Drumul catre lacul Sf. Ana l-am facut mai de-a dreptul, taind serpentinele asfaltate.

In curind zarim printre brazi lacul linistit.

Lacul Sfânta Ana se află la o altitudine de 946 m. De formă aproape circulară, similar cu o paletă de pictor, are o lungime de 620 m şi o lăţime maximă de 460 m, o suprafaţă de 19,50 ha şi o adâncime maximă de 7 m. Lacul îşi completează apele numai din precipitaţii, neavând izvoare. Practic ne aflam în craterul unui vulcan.
Legenda spune că odinioară, pe acest loc se afla o cetate. Stăpânul cetătii, supărat pe 13 fecioare din popor, printre care si preafrumoasa Ana, le-a înhămat la o calească si le-a biciut până la sânge. Ana, nemairezistând la durere, a făcut o rugăciune către Dumnezeu, după care a rostit un blestem : "Dă Doamne să se crape pământul acum, să ne scufundăm şi noi". Şi Dumnezeu a ascultat ruga şi a surpat muntele şi din lacrimile plânse ale fetelor s-a născut un lac, curat ca lacrima.
Apa lacului este atât de curată, încât se apropie de puritatea celei distilate. Nu este oxigenată, motiv pentru care nici o vietate nu trăieşte aici. Povestea spune că cine se scaldă în ea e spălat de păcate şi sigur nu moare.
Dupa relaxarea de la lac am plecat intr-un scurt traseu (semn: cruce albastra) pe Muchia Lacului care inconjoara lacul ajungand tocmai in parcarea de unde am plecat. Dupa ce am urcat prin padure pina am transpirat (mai mult tata) am dat de o poienita unde ne-am tras un pic sufletul.

Cu Sara pe un bustean inconjurate de urzici. Carina ne pazeste.

Odata ajunsi pe creasta, peisajul care se deschide in fata ochilor este de poveste.

Apoi am dat de ...fragi cu o aroma de nedescris.


Zilele urmatoare va voi prezenta continuarea excursiei.

Excursie la barajul de la Poiana Uzului

Pentru ca tot este zapuseala afara de nu stii unde sa te ascunzi, m-am gandit sa va prezint astazi o excursie pe care am facut-o asta iarna, pe 18 ianuarie. Poate la vederea zapezii va mai racoriti. Excursia a constat in inconjurarea lacului barajului de la Valea Uzului.
Am mers cu masinile pina la o pensiune, "La Poiana", situata la ceva distanta de baraj. Aici ne faceam planuri cum vom "ataca" barajul.

Am inceput cu un urcus menit a scoate ...untul din noi.



Dar am ajuns la drumul ce duce la "coada lacului".

O mica bataie cu zapada si apoi continuam gafaind. La un moment dat ne apare in fata impunatorul baraj plin de gheata.

La "coada lacului" gasim un popas pescaresc prilej de bucurie pentru parinti si jumatate din excursionisti, care incepusera sa inghete gratie unui vant rece care ne-a intimpinat sus la baraj. O alta parte a grupului si-a continuat drumul neabatuti de nici o ispita.
In timp ce seniorii beau ceai cald (vin fiert, de fapt) eu joc o partida de tenis de masa cu ...cine se nimereste...si doreste.

Iata ce-am gasit in interiorul "popasului pescarilor". Probabil erau urmele localnicilor, veniti aici si care au uitat sa mai plece.

Lacul si muntii din imprejur ne incanta. Dupa ceva timp de mers ne intilnim cu cealalta jumatate de grup care nu a dorit sa se dedulceasca cu "ceai" la popas. In schimb au pus-o de un gratar in mijlocul drumului. Bineinteles ca am facut din nou o pauza de ... "ceai", (de data asta rosu de la dl Istrate).

Si din nou la drum.

O poza de grup...ratacit in zapada. Ce rece si bine era. Acum...

Coboram voiniceste spre baza barajului.O fotografie cu tata la baza barajului.

Aici eram deja la "colocviu" de impresii si degustari la pensiunea de care ne despartisem dimineata.

Cate ceva despre baraj:

Lacul de acumulare Poiana Uzului este situat in apropiere de Sălătruc si are ca scop principal alimentarea cu apa si producerea de energie electrica. Barajul in spatele caruia s-a format lacul este un baraj cu contraforti, unul dintre putinele baraje de acest fel din Romania. Barajul este inalt de 84 de m, lung de 507 m iar lacul are o lungime de 3,75 km, o suprafata de 334 hectare si un volum de 98 milioane metrii cubi. Adancimea maxima a lacului este de 64,7 m.

Doua prietene

La mine la bloc traiesc doua prietene foarte bune, Cora si Kitty, o catelusa si o pisicuta. Sunt nedespartite. Dorm chiar si impreuna, asa cum puteti vedea si in imaginea de mai jos.

Aici le-am strigat de la balcon si s-au trezit nedumerite. Credeau ca le dau ceva de mincare.Apoi s-au culcat din nou.

Cat de dragalase sunt !!! Le iubesc foarte mult.

Excursie la Vulcanii Noroiosi

Asa cum am mai spus, in a treia zi a expeditiei din Ciucas, obositi fiind si amenintati de spectrul unei ploi am renuntat sa mai urcam pe munte si impreuna cu alte 4 persoane din grup am hotarit sa ne intoarcem spre casa (Onesti) prin Buzau si sa vizitam vulcanii noroiosi din zona. Dupa vreo citeva ore de mers cu masina am ajuns la Berca si de aici am luat-o spre Paclele Marii, unde ne asteptau citiva vulcani noroiosi puturosi care scuipau in plictiseala si uneori cu zgomote o zeama noroioasa rece.

foto 1: Nici n-am coborit bine din masina ca ploaia a inceput sa ne intrebe ce cautam prin asa coclauri.
foto 2: Acesta este dealul pe care a trebuit sa-l urcam pina la Paclele Mari.

Vulcani noroioşi reprezintă formaţiuni create de gazele naturale provenind de la peste 3.000 de metri adâncime, care trec printr-un sol argilos, în combinaţie cu apa din pânza freatică. Gazele împing spre suprafaţă apa amestecată cu argila. Nămolul format de acestea iese la suprafaţă şi, în acele locuri, se usucă în contact cu aerul, formând nişte structuri conice asemănătoare unor vulcani. Nămolul ieşit la suprafaţă este rece, deoarece vine din straturile de argilă.
Se cunosc pe glob în total circa 1.100 de vulcani noroioşi. În Europa sunt foarte puţini vulcani noroioşi pe continent, cum ar fi cei din Azerbaidjan, mai multi există însă sub mări, cum ar fi spre exemplu vulcanii noroioşi din apele Norvegiei, cei din mările Caspică şi Barents. În afara Europei, fenomene similare se pot observa în Siberia, Australia şi insula Trinidad din Caraibe.
O erupţie actuală foarte gravă a unui vulcan noroios, a avut loc la 29 mai 2006 în estul insulei Java (Indonezia) în localitatea Sidoarjo, situată la 20 km sud de importantul oraş Surubaya. Erupţia s-a intensificat cu timpul, ajungând în noiembrie 2006 până la 125.000 m³ de noroi pe zi. foto 3: Iata un un vulcan noroios mai activ
În Romania, cea mai importantă locaţie este cea din judetul Buzau, pe care am vizitat-o zi noi pe 8 iunie 2009. La o scară mult mai redusă, fenomenul este întâlnit însă şi în alte regiuni ale României, precum Podisul Moldovei si Podisul Transilvaniei. Vulcanii noroioşi vizitati de noi sunt o rezervatie naturală de tip geologic pe cca. 30 ha.Vulcanii noroiosi sunt localizati în Subcarpatii de Curbură , în localitatea Berca, jud. Buzău, fiind formati datorită eruptiilor de gaze din pamînt, care antreneza spre suprafata nămol si apă. Cunoscuti în zona sub denumirea de pâcle, vulcanii noroiosi au aceiasi structură ca si vulcanii adevarati, în interiorul lor producându-se procese similare. Avem de-a face cu niste vulcani in miniatură la care conurile nu depăsesc 5- 6m înaltime, iar adâncimea de la care este aruncată spre suprafata "lava" este mult mai mica. In final acelasi rezultat, adica o suprafată în mare parte aridă dar in acelasi timp spectaculoasă. Fenomenul vulcanilor noroiosi poate fi observat în două puncte separate, numite Pâclele Mari şi Pâclele Mici. Noi am fost doar la Paclele Mari care sunt mai spectaculoase, se pare.

foto 4: Cu mama linga un vulcan noroios, adica o balta foarte adinca si care din cind in cind scotea bule zgomotoase

foto 5: Peisaj "selenar" cu mama

În preajma vulcanilor noroioşi, solul este sulfuros şi sărăturos, nepropice vegetaţiei obişnuite. Totuşi, anumite specii de plante special adaptate, găsesc aici un mediu de viaţă propice.

foto 6: Peisaj "selenar" cu mine si mama

foto 7: O eruptie a unui vulcan noroios. Hi,Hi, Hi!

foto 8: Noi, vulcanul si ...civilizatia, adica PET-ul.

foto 9: Vulcani noroiosi si turisti rataciti.