Cheile si pestera Dambovicioara

Saptamina trecuta, timp de 4 zile, intre 26 si 29 august am fost cu parintii si niste prieteni intr-o excursie mai lunga. In mare traseul a fost urmatorul: Onesti-Cheile si pestera Dambovicioarei-Manastirea Namaesti-casa memoriala "George Topirceanu" din Namaesti-Manastirea Corbii de Piatra-Manastirea Curtea de Arges-Cetatea Poienari-Barajul Vidraru-Transfagarasanul-Sibiu- Manastirea Sambata de sus si din nou Onesti. Vremea, cu exceptia zilei de duminica, a fost excelenta. Obiectivele vizitate ...veti vedea si singuri din fotografii. Va voi prezenta imagini din toate aceste locuri. Mai intii Cheile si pestera Dambovicioara. Ca un iubitor de natura care se respecta, drumul prin chei pina la pestera, adica vreo 5km dus si tot atita la intors, l-am facut cu totii pe jos pentru a admira pe indelete, si nu din fuga masinii, aceasta capodopera a naturii.

Aici am lasat masina, am platit taxa de intrare in chei/rezervatie si catinel am luat-o spre pestera.

Dambovicioara, cel mai important afluent al Dambovitei din arealul montan al Muntilor Piatra Craiului, izvoraste de pe versantul sudic al Varfului La Om (2230 m) si strabate aproape transversal culoarul Rucar - Bran pe o directie generala nord-sud, varsandu-se in Dambovita, pe partea dreapta a acesteia, in aval de comuna Dambovicioara. Cheile Dambovicioarei sunt o componenta insemnata a celui mai mare complex de chei din tara (cel axat pe Dambovita si afluentii sai), care insumeaza peste 20 de chei, cu o lungime totala de peste 30 km. Adancirea paraului Dambovicioara in calcarele jurasice ale Pietrei Craiului a generat un sector de chei lung de peste 8 km, cu aspectul unui veritabil canion, taiat in stiva de roci a podurilor calcaroase din partea terminala a masivului. Cheile sunt de origine epigenetica, intrucat raul s-a adancit initial in formatiuni sedimentare mai putin dure (gresii, conglomerate), iar cand a ajuns la nivelul calcarelor si-a continuat eroziunea, generand respectivele sectoare inguste ale vailor. Cheile propriu-zise ale Dambovicioarei, sapate pe o lungime de aproximativ 2 km in podul calcaros dintre depresiunile Dambovicioara si Podul Dambovitei, se remarca printr-un aspect monumental, datorita peretilor verticali sau chiar aplecati peste albie, cu inaltimi ce depasesc in unele locuri 200 m. Pe suprafata peretilor se poate observa stratificatia calcarelor jurasice cenusii-albi-lucioase, dispuse in bancuri groase, la partea inferioara, si calcarele albe, in placi, de la partea superioara.

Modelarea acestui tip de roci a generat in cadrul cheilor un relief calcaros de suprafata, reprezentat prin turnuri, stanci ascutite, pereti verticali, in multe locuri surplombati, completat de un relief carstic subteran, reprezentat in principal din pesteri. Astfel, in bazinul hidrografic al Dambovicioarei se gasesc circa 50 de pesteri, cele mai importante fiind Dambovicioara, Pestera de la Gura Defileului, Pestera Labirintului, etc. Iata si intrarea in Pestera Dambovicioara.
Peştera s-a format datorita acţiunii apelor pârâului Dâmbovicioara, care au taiat în calcarele de varsta jurasica ale Masivului Piatra Craiului. Peştera propriu-zisă este cunoscută de înainte de 1579, când localnicii o foloseau pe post de ascunzătoare împotriva cotropitorilor.
Ulterior peştera a fost locul de reculegere al unui pustnic, ascunzătoarea a doi tâlhari cunoscuţi la acea vreme, şi chiar ascunzişul unui urs. Lungă de peste 250 m, această peşteră are aspectul unei galerii puţin ramificate, traseul sau fiind puţin ascendent, ea poate fi străbătută uşor, având plafonul mai înalt decât statura omului (cca. 2 m).
Interiorul oferă condiţii optime de vizitare, simţi aici un uşor curent de aer care demonstrează ca inca exista o comunicare cu exteriorul.
Golul subteran s-a format prin eroziunea calcarelor de către apele pârâului “Peştera” care acum îşi poartă undele prin apropiere, pe lângă intrare.

Lemnia - Valea Lemnia - Cetatea Almas - Vf. Rachitis - Vf. Negru - Vf. Mesteacan - Lemnia

Pe 22 august am plecat intr-o noua drumetie, cu masina pina la Lemnia iar de acolo vreo 25 de km pe jos. Cam lunga (pret de citeva basici la picioare), dar frumoasa. Traseul :Lemnia - Valea Lemnia - Cetatea Almas - Vf. Rachitis - Vf. Negru - Vf. Mesteacan - Lemnia. Am pornit pe valea Lemnia, iar primul obiectiv a fost cetatea Almas, sau mai bine zis Mereni. Desi drumul pina la cetatea (de altfel bine marcat) nu a fost chiar usurel, ruinile cetatii ne-au dezamagit. Noroc cu peisajul de pe varful unde a fost cindva cetatea.

Pe aici a trebuit sa mergem catre cetatea Almas.
Dupa unele surse istorice se zice ca cetatea era locuita inca din secolul al XVI - lea. Astazi nu mai sunt decit urmele unor ruine acoperite de stejari. Cu greu iti dai seama ca aici a fost cindva o cetate.
Iata ce priveliste ni se arata din varful culmii unde a fost cetatea.
Ruine, ruine...

In centrul imaginii se vede varful unde sunt ruinele cetatii.

Alte citeva imagini din timpul excursiei.

O poiana cu iarba neagra, desi florile acesteia sunt mov si dau un aspect foarte placut vederii.

Iarba-neagra este un arbust pitic si vesnic verde din Europa care s-a raspandit si in alte parti ale globului. Iarba-neagra creste viguros in spatii luminoase si pe soluri acide. De exemplu, conditii favorabile pot fi gasite in padurile de conifere, pe terenurile stancoase, in mlastini de pin si pe insulele lipsite de copaci din arhipelag.
Extractul din floare de iarba-neagra (Calluna vulgaris) este un antioxidant care netezeste si hidrateaza pielea. Extractul din iarba-neagra contine antioxidanti si flavonoide care protejeaza pielea impotrica radicalilor liberi. Lujerele de iarba-neagra contin arbutina care ajuta la luminarea pielii si prevenirea oricaror schimbari ale pigmentului pielii.

Un alt "turist" ce ne-a taiat calea. Un sarpe de alun, zic cunoscatorii. Nu foarte mare, vreo 0,5m.

Un popas intr-o poiana cu brazi si ienuperi.

Un usor urcus catre partea finala a traseului.

Cascada Bucias

Sambata, 14 august, am fost la intr-o drumetie la cascada Bucias. Frumusetea peisajelor a fost umbrita de gunoaiele aruncate prin toate rapile de turistul necivilizat, desi cred ca unii saci cu mizerii nu erau chiar de la turisti, pentru ca prea erau multi. Traim intr-o tara necivilizata si schimbarea mentalitatii si comportamentului unora este poate cel mai greu de realizat.

Dar, sa ne bucuram impreuna de citeva imagini din zona.

in imaginea de mai sus este un scorus de munte cu fructele sale portocalii.

Scorusul de munte face parte din flora spontana a Europei. In tara noastra este intalnit mai ales in zonele de munte si de deal, sporadic la campie, prin luminisuri si liziere de paduri. Scorusul de munte este un arbust, poate ajunge pana la inaltimi de 8 m, are scoarta neteda si gri la cei tineri si maronie si crestata la cei batrani. Ramurile tinere sunt verzi si acoperite cu perisori, transformandu-se in ramuri maron. Frunzele sunt lobate, alcatuite din 8-9 perechi de frunzulite ce cresc opus, cu margini zimtate. Florile cresc grupate in inflorescente , ajungand pana la 250 de flori albe. Fructele sunt de marimea unui bob de mazare, rosii-portocalii si cu gust astringent. Dintre elementele chimice constitutive amintim: tanin, acid malic, acizi organici, uleiuri eterice, carotina, zaharuri, saruri minerale. Principalele calitati ale plantei sunt: depurativa, diuretica, hemostatica, antitusiva, antireumatica, astringenta, mareste diureza si curata epiteliul renal, are vitaminele B, C, E. In fitoterapie se utilizeaza fructele, ce trebuiesc recoltate in septembrie- octombrie. In unele zone ale tarii fructele sunt folosite pentru gemuri si marmelade.

Iata si cascada Bucias.

Tabara "Floare de colt"- Durau (2)

Intr-o zi am pornit, impreuna cu animatori, intr-o excursie pana la cascada Duruitoarea. Pentru unii a fost o provocare, iar pentru alti a fost "floare la ureche". Cel mai mic participant a fost Simi , care nu s-a plans de loc de drum. Cand am ajuns , cascada ne-a impresionat cu duruitul si inaltimea ei . A fost o excursie frumoasa pentru toti.

In penultima zi , ne-am plimbat cu vaporasul pe lacul Bicaz.Iata cateva poze:

Apoi am mers la cetatea Neamt. Am vizitat inchisoarea si alte locuri fascinante.

In poza de mai jos este o armura medievala care era purtata de aparatorii cetatii. Trebuia sa ai o forta foarte mare ca sa o poti purta. Mai jos veti vedea si armele folosite in lupta (nu sunt cele reale,sunt niste copii din plastic.)

Tabara Durau-Floare de colt

In perioada 17-23 iulie am fost in tabara la Durau, tabara organizata de Mitropolia Moldovei si Bucovinei. A fost super. In curind detalii si citeva foto.

Edificiul basilical Callatis

In coltul de N-E al zidului de incinta al cetatii Callatis a fost descoperit un mare edificiu romano-bizantin datat in secolele V-VI p.Chr. Cladirea este de forma rectangulara si a fost construita din blocuri mari de piatra de calcar, legate cu mortar de var. Astazi se poate vedea doar baza constructiei. Edificiul are mai multe parti componente. In partea de vest era o sala mare prevazuta cu doua rinduri de coloane, din care se mai vad azi urmele bazelor de coloane. Sala era pavata cu lespezi de piatra, din care s-au pastrat numai o parte. In partea de nord a acestei sali erau trei incaperi de mici dimensiuni. In partea de est a edificiului era o curte interioara.

In antichitate edificiul se intindea pina la marginea falezei, insa astazi acest perimetru este acoperit de constructii moderne. In poza de mai jos vedeti o reconstituire a edificiului basilical.

Biserica Sf. Mina din Mangalia

Biserica Sf Mina este o biserică de lemn, de tip maramureșean, ce aduce pe meleaguri dobrogene o veche tradiție românească - aceea a lemnului. Locul bisericii a fost sfințit pe 4 martie 2006, construcția fundației a demarat în lunile imediat următoare, iar biserica propriu-zisă de lemn a început sa fie montată pe 1 mai 2007, la data de 1 iunie 2007 fiind terminată complet. Duminică, 15 iulie 2007, s-a savârșit slujba de sfințire a Bisericii Sf. Mina și Sf. Pantelimon și Ermolae din orașul Mangalia, din incinta Spitalului Municipal, oficiată de către Înalt Preasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. La partea de lemn a bisericii a lucrat o echipa de nouă meșteri maramureșeni condusă de Ion Pop, din Baia Mare. Întreaga biserică a fost gândită și proiectată de arhitectul Niels Auner. Lucrările s-au desfășurat sub supravegherea preoților Cîrlan Vasile și Cîrlan Sorin, absolvenți ai Facultății de Teologie Ortodoxă din București, originari din orașul Mangalia.Bisericile din lemn se remarcă prin tehnica îmbinarilor din lemn și a realizării învelitorilor din șindrila. Și această biserică respectă rigoarea construcției întâlnită la primele monumente de acest tip. Biserica are planul dreptunghiular și simplu, turnul-clopotniță de 27 de metri fiind amplasat deasupra pronaosului. Această turlă este prevazută cu un foișor, iar în vârful ei este fixată o cruce din fier.