Manastirea Curtea de Arges

Mănăstirea a fost construită de Neagoe Basarab (1512 - 1517) pe locul vechii mitropolii (1359). Pictura interioară, realizată de zugravul Dobromir, a fost terminată în anul 1526, în timpul domniei lui Radu de la Afumaţi. Ea este păstrată fragmentar în Muzeul Naţional de Artă din Bucureşti. Reparată de câteva ori, biserica a fost restaurată (1875 - 1886) de arhitectul francez André Lecomte du Nouy, discipol al lui Eugene Viollet-Le-Duc, care i-a adus şi unele modificări care au diminuat valoarea istorică a monumentului. Construită din piatră făţuită şi profilată, biserica are un plan triconc, inspirat din planimetria bisericii Vodica II, reluat şi în alte construcţii (mitropolia din Bucureşti, biserica fostei mănăstiri Cotroceni, manastirea Tismana etc.).

În faţa intrării se află un agheasmatar deschis, a cărui cupolă cu arcuri dantelate se sprijină de patru coloane, lucrate în marmură de felurite tonuri şi împodobite cu desene (1516-1517). Precum întreaga biserică, şi acesta reprezintă o admirabilă operă de artă.

Legenda cunoscutei Mănăstiri spune că Neagoe Basarab l-a angajat pe meşterul Manole să o construiască. Însă tot ceea ce clădea în timpul zilei, noaptea se dărâma. Într-o noapte, meşterul visă un înger ce îi spuse că trebuie sa îşi sacrifice soţia, Ana, pe care ar urma să o clădească în zidurile Mănăstirii. A doua zi când Ana a venit la Manole să îi aducă mâncare, a zidit-o, şi astfel, Mănăstirea a putut să fie construită. In partea sudica a bisericii, pe exteriorul zidurilor se afla o pecete care insemneaza locul legendarului mormint al Anei. Mai jos o imagini a catapeteasmei.

Un scaun princiar.

În pronaos se află mai multe morminte acoperite cu lespezi de piatră (regele Carol I, Ferdinand si reginele Elisabeta si Maria). Cea mai valoroasă din punct de vedere artistic este cea a lui Radu de la Afumaţi (1529), care îl înfăţişează pe viteazul domnitor călare şi cu sceptrul în mână.

In aceeasi incinta undeva in spatele bisercii lui Neagoe Basarab se afla biserica Sf. Filofteia, unde se gasesc moastele acestei sfinte. Filofteia s-a născut pe la 1206 în cetatea Târnovo, din sudul Dunării. Părinţii ei erau creştini şi se ocupau cu agricultura. Mama fecioarei era de neam valah, fiind o fire evlavioasă şi temătoare de Dumnezeu, mergând adesea la slujbele bisericeşti, ascultând cu luare aminte cuvintele Scripturii şi străduindu-se să fie o împlinitoare a lor. Astfel, copila Filofteia a primit o aleasă educaţie religioasă, fiind nelipsită de lângă mama ei la slujbele bisericeşti şi la celelalte fapte creştine, cu precădere cultivându-şi virtutea milosteniei.
Tatăl fecioarei se îndeletnicea cu plugăria şi avea şi el credinţa creştină, dar această credinţă era nelucrătoare. Grijile acestei lumi, precum şi deşertăciunile vieţii i-au înţelenit sufletul, aşa că binefacerile şi milosteniile făcute de Filofteia le socotea o pagubă, adeseori certând-o şi chiar bătând-o.
Când copila a ajuns la vârsta fecioriei, mama ei s-a mutat la Domnul, astfel că Filofteia a rămas în grija tatălui. Acesta s-a recăsătorit cu o femeie străină de credinţa creştină. Datorită acestui fapt, ea a ajuns să o urască de moarte pe nevinovata fecioară, pornindu-se împotriva ei cu mânie şi răutate, cu chinuiri şi cu bătăi, căutând, asemenea Irodiadei, vreme potrivită pentru a o învrăjbi şi mai mult cu tatăl ei.
Între multele îndatoriri pe care mama vitregă le dăduse fecioarei, se afla şi aceea de a duce tatălui său hrană la câmp. Pe drumul spre ţarina unde lucra tatăl ei, adeseori îi ieşeau înainte oameni săraci, care o ştiau milostivă, şi pe care o rugau să-i miluiască şi pe dânşii. Copila, văzându-i în ce stare se aflau, se înduioşa, şi neavând cu ce să-i miluiască, le dădea din mâncarea tatălui său. Întâmplându-se acest lucru de mai multe ori, tatăl copilei rămânea fără hrană îndestulată. Întrebându-şi soţia ce se întâmplă cu bucatele, aceasta i-a răspuns că ea îi dă cele trebuincioase, dar că poate Filofteia împarte mâncarea la săraci, după cum îi ştia obiceiul.
Auzind aceasta, tatăl copilei şi-a pus în gând să o urmărească. Aşa a putut vedea cum Filofteia împărţea săracilor din mâncarea pe care trebuia să o ducă tatălui. Dar, în loc să se bucure de buna deprindere a fetei, s-a pornit cu mânie asupra ei, şi scoţând de la brâu barda pe care o avea asupra sa, a aruncat-o asupra ei, rănind-o grav la picior. Prin rană, sângele a început să curgă şiroaie, astfel că datorită pierderii de sânge, copila, în vârstă de numai 12 ani, şi-a dat viaţa în mâinile Domnului.
Înspăimântându-se de fapta pe care o făcuse, nevrednicul tată, care se făcuse ucigaşul propriei fiice, s-a gândit să o ridice pentru a o înmormânta. dar Dumnezeu, care nu lasă nerăsplătite nevoinţele robilor săi, a îngreuiat trupul tinerei fecioare aşa de mult, încât nimeni nu a putut să o ridice. Nedumerit, tatăl a alergat în cetate, la episcop, unde a povestit toată întâmplarea, şi cum trupul fecioarei se află îngreuiat pe pământ, slăvit de Dumnezeu cu cerească lumină. Venind episcopul cu mai marii cetăţii, cu clerici şi cu mulţime de credincioşi, la locul unde se afla trupul fecioarei, au înălţat rugăciuni către Dumnezeu şi au vrut să ridice trupul fecioarei, pentru a fi aşezat cu cinste în catedrala cetăţii. Nu au putut însă să mişte trupul fecioarei, drept pentru care s-au minunat şi mai tare de această aleasă a lui Dumnezeu.În cele din urmă au înţeles că nu este voia Sfintei ca să fie dusă în cetate, şi astfel au început să spună numele diferitelor cetăţi, biserici şi mânăstiri din dreapta şi stânga Dunării. Când au rostit numele bisericii cu hramul Sfântul Nicolae de la Curtea de Argeş, trupul sfintei s-a arătat imediat mai uşor şi decât era în mod firesc. Fiind înştiinţat voievodul Radu Negru despre voia Sfintei, acesta a venit în grabă, cu evlavie, la Dunăre, înconjurat fiind de vlădici, clerici şi mult popor, unde au întâmpinat sfintele moaşte ale fecioarei, după care le-au aşezat în acea biserică din Curtea de Argeş.
În anul 1517, domnitorul Neagoe Basarab ctitoreşte mânăstirea Curtea de Argeş, unde se mută şi moaştele Sfintei, rămânând acolo până astăzi, ca loc de pelerinaj şi de închinare. Astfel, sfintele moaşte ale Sfintei Muceniţe Filofteia-Fecioara au devenit pentru ţara noastră o binecuvântare a lui Dumnezeu, iar pentru poporul român, izvor nesecat de binefaceri, de 8 veacuri ea ocrotind Curtea de Argeş şi pe credincioşii ortodocşi.
Mai jos o imagine de la racla cu moastele sfintei Filofteia.

În apropierea bisericii se află fântâna meşterului Manole, constructorul legendar al ctitoriei lui Neagoe Basarab, eroul mai multor balade populare.
Balada Monastirea Argeşului spune că meşterul Manole şi-a zidit în zidurile acestei magnifice mănăstiri soţia deoarece tot cea ce era construit în timpul zilei se dărâma noaptea. Tot legenda ne dă o explicaţie şi pentru fântâna meşterului Manole când domnitorul a văzut această măreaţă construcţie i-a întrebat pe cei zece meşteri dacă mai pot construi o mănăstire mai frumoasă decât aceasta. Aceştia au răspun afirmativ, iar domnitorul, pentru a împiedica posibila construcţie a unei mânăstiri mai frumoase, a poruncit ca schelele pe care erau urcaţi meşteri să fie dărâmate şi astfel cei zece "meşteri mari, calfe şi zidari" au rămas blocaţi pe acoperiş. Ei şi-au făcut aripi din şindrile şi s-au aruncat de pe acoperişul mănăstirii sperând să ajungă jos nevătămaţi, dar toţi au murit. În locul unde s-a prăbuşit meşterul Manole a apărut un izvor, fântâna meşterului Manole.